Atunci când plecâm la drum cu mașina în străinătate suntem cu gândul la peisaje frumoase, la distracție, la mâncare gustoasă și la timp de calitate alături de cei dragi. Din nefericire, există șanse foarte mari ca șoselele spaniole să vă aducă, fără vina voastră, experiența neplăcută de a fi implicat într-un accident de mașină. Dacă ajungi implicat într-o astfel de situație, trebuie să știi că poți apela la serviciile unui avocat pentru accidente rutiere în Spania.
Despăgubiri pentru asigurări
Victimele unui accident de mașină pot primi despăgubiri pentru accidente rutiere în Peninsula Iberică. Cuantumul lor și daunele pentru care se oferă acestea depinde de legislația locală, iar un avocat specializat în astfel de spețe pe teritoriul spaniol te poate asista la fiecare pas în demersul de a le recupera. Acesta te va asista în completarea și adunarea documentelor necesare, te va reprezenta în instanță și va face tot posibilul să te ajute să primești toate despăgubirile la care ai dreptul de la compania de asigurări.
Ce răspundere are compania de asigurări?
Companiile de asigurări trebuie să plătească despăgubiri tutror victimelor rănite într-un accident de mașină, în condițiile legii, atât timp cât acestea sunt nevinovate. În cazul nefericit al unui accient finalizat cu decesul uneia sau mai multor persoane implicate, membrii familiei acestora au dreptul la despăgubiri.
Daune pentru victimele unui accident rutier în Spania
Cei care au dreptul la despăgubiri accidente rutiere sunt:
- șoferul nevinovat;
- toți pasagerii implicați în accident (atât cei din mașina șoferului nevinovat, cât și cei din celălat autovehicul);
- ceilalți participanți la trafic implicați în accident (pietoni, bicicliști, călători pe trotinetă etc.)
Toți cei care călătoresc în Spania trebuie să știe că, atunci când sunt implicați într-un accidentde mașină, au dreptul de a obține daune pentru accidente rutiere chiar dacă șoferul vinovat nu deține o asigurare în termen de valabilitate sau dacă a părăsit locul accidentului.
Ce tipuri de despăgubiri poți primi după un accident de mașină?
Victimele rănite într-un accident de mașină în Spania pot primi compensații și despăgubiri pentru următoarele:
- prejudicii cauzate sănătății, integrității fizice și psihologice sau chiar vieții;
- cheltuieli legate de îngrijiri medicale, servicii de recuperare și reabilitare, îngrijire suplimentară;
- acoperirea cheltuielilor de deplasare;
- compensații și despăgubiri pentru invaliditate, acoperirea nevoilor crescute rămase în urma accidentului și adaptarea casei la noile nevoi de invaliditate;
- compensații pentru recalificarea la locul de muncă (acolo unde se aplică);
- compensații pentru eventualele venituri pierdute pe parcursul perioadei de recuperare sau după;
Despăgubiri pentru un accident fatal în Spania
În cazurile nefericite în care accidentul rutier a dus la pierderea de vieți omenești, membrii familiei victimei decedate au dreptul la despăgubiri pentru accidente rutiere cu deces, după cum urmează:
- despăgubiri pentru pierderea sprijinului financiar al familiei;
- despăgubiri pentru tratamentul necesar în urma traumelor psihologice;
- despăgubiri pentru cheltuielile de înmormântare și îndepinirea tradițiilor specifice, în funcție de credințele victimei decedate;
- compensații pentru durerea și suferința provocate de pierderea unui membru al familiei;
Ce servicii îți poate oferi un avocat de accidente auto în Peninsula Iberică?
Serviciile oferite de un avocat specializat în accidente auto în Spania sunt:
- asistență juridică în eventualele litigii cu companiile de asigurări;
- asistență în formularea și soluționarea eventualelor contestații împotriva notificărilor de penalizare;
- protejarea drepturilor tuturor victimelor implicate în accident pe parcursul procesului de justiție penală;
- asistență în cazul eventualelor litigiilor civile;
- asistență în spețele ce implică infracțiuni rutiere;
Oferim asistență juridică persoanelor fizice și juridice din Europa, Canada și SUA.
Testamente, succesiuni și litigii succesorale în străinătate
Avem o vastă experiență în căutarea și stabilirea proprietății abandonate pe teritoriul Uniunii Europene, SUA, Canada și Israel.
Compensarea accidentelor rutiere în Europa
Avocatul nostru responsabil cu accidentele din Europa te va ajuta cu toate documentele necesare, îți va reprezenta interesele în instanță și te va ajuta să primești despăgubiri de la compania de asigurări străină.
Despăgubiri de accident mortal în Europa
Indemnizația de asigurare în Europa face posibilă solicitarea de despăgubiri pentru decesul unui membru de familie în urma unui accident rutier mortal.
Despăgubiri pentru boli și accidente de muncă în Europa
Avocații firmei Lawyer în Europa te vor ajuta să primești despăgubiri de la compania de asigurări pentru boli și accidente de muncă.
Arbitraj internațional
Întreprinderile își măresc în mod constant cifra de afaceri economică externă, intră pe noi piețe de vânzare, caută noi contrapartide în străinătate. Dacă contrapărțile se comportă ilegal, avocații noștri din Europa îți vin în ajutor.
Căutare genealogică a moștenitorilor
Firma noastră de avocatură îi ajută pe alții să găsească rudele apropiate și să urmărească moștenitorii dispăruți sau necunoscuți de peste 9 ani.
Litigii corporative în străinătate
Încrederea dintre directori și investitori este importantă pentru prosperitatea afacerilor în străinătate, indiferent de țara în care este înființată compania. Dacă această cooperare este întreruptă, atunci o dispută corporativă între directori și investitori ar putea avea un impact negativ asupra veniturilor potențiale ale companiei.
Servicii de colectare a datoriilor în străinătate
Facturile neplătite pot duce la situații financiare dificile pentru orice afacere. Colectarea banilor din datoria debitorului poate fi foarte dificilă, mai ales dacă ai relații de afaceri pe termen lung cu o contraparte străină.
Protejarea drepturilor de autor la nivel mondial
Legea internațională a drepturilor de autor permite dezvoltatorilor web, muzicienilor, artiștilor, scriitorilor, fotografilor și altora să protejeze unicitatea muncii lor. Pe lângă orice venituri financiare pe care le pot aduce aceste lucrări.
Contactează-ne gratuit
Email: office@avocatineuropa.ro
Telefon: +40-757-296-095
Telefon Moldova: +40-757-296-095
Telefon Germania:: +49 160 9137 8309
Vorbim: română, germană, rusă, ucrainească